Careva mi-a adus azi o veste inedita…
Cica odata si-odata va veni si la mine moartea…
Ciudat a fost ca n-am fost deloc surprins
De parca tot ce-mi spunea el, eu stiam de o vreme.
Apreciam ca vizita asta poate veni in momentul urmator, peste-o zi, un an
sau ca se putea lasa asteptata.
Stii??!!, imi spuneam, ai putea sa mori niciodata.
Mai stii??!!, cand erai mic.. te credeai Dumnezeu.
Erai la bunici… in dosul gardutului de la livada…
Te-ai chinuit mult… ai facut tot felul de animale stranii,
mai mici sau mai mari, altele plate, alte rotunde…
Le numeai cum doreai tu… Parca si-acuma te-aud:
Asta e dadum, asta e coroc…
Apoi te-ai enervat si ai inceput sa le strivesti (o fi fost un potop altfel?)
Singurul care a scapat a fost cainele, dar pe ala nu-l faurisei tu.
Fugeai si-l strigai… fugea dupa tine…
Te opreai din cand in cand si-l ademeneai… voiai sa-i prinzi in mana limba ce atarna din cauza caldurii.
Nu reuseai si fugeai iar… Te-ai impiedicat si plangeai.
S-a asezat langa tine si-a inceput sa te linga pe fata.
Mai stii? Mureai tu atunci? Stiai tu ce-i aia?
Nu te interesa ca mama iti explica de ce e bunicul in cutia aia.
Te uitai la oamenii aia multi, agitati, unii chiar plangand…
Atunci nu stiai cum sa mori…
De ce sa te complici acum?


18.02.2005