cînd linia roșie a orizontului nu se mai apropie nici măcar în treacăt
iar plumbul se strecoară în oase făcîndu-se una cu tine
cînd minciuna privirilor nu mai are nevoie de catifeaua măștilor
iar sternul ți se despică înfometat după cuvinte dezghiocate din amintiri
cînd ploile devin un fel de vitraliu al singurătății
iar hainele îți învață sufletul pe de rost într-o monotonie sublimă
cînd diminețile ți se pierd ca niște mărgele îngălbenite de timp
iar străzile aleargă în acea tăcere asurzitoare a altor generații
cînd primăvara este doar o fată bătrînă cu ochi frumoși
pierdută în mijlocul unui oraș care îi poate fi copil
cînd luminile nopții te ignoră trecînd pe lîngă tîmplele tale
iar timpul ca o coardă metalică îți străpunge palmele și îți sugrumă anii
atinge-mă
privește-mă
uită-mă