Icoana rasturnata-n inima arzand
ea ne tine ramurile si ne coase iubirea
intre peretii emotiei se naste iar lacrima ei
e argint ce-nobileaza versurile vii
ea ne sustine scarile si ne vegheaza cararea
pe care nu vom uita sa-ngenunchem ruga
gradinile cu flori sunt inima ei
si cerul oglinda ce plange cu ingerii teferi
peste noptile cand ne mangaie
si peste dorurile ce-o zidesc lumina
ea ne cunoaste gaurile negre si le umple
cu pacea dintre cuvinte si ne leaga
cu snurul rosu al blandetilor aprinse
ca o minune, ca o petala de vise vibrand
in ritm de dans albul ei ne acopera grijile
si ne umple respiratiile ca un templu
ce-si simte pelerinii ce vin insetati
cu ochii ei ne saruta diminetile
ca o briza ce-si spala tarmurile,
la facerea vremurilor ea se naste din nou
si din nou cu-acelasi suras ce-alinta pacatele
si-nabusa razboaiele lumilor, ea e rima de aur
ce-o inspira eternul in fiece clipa
la versul de foc al iubirii

Nu uita sa te-apleci peste fiecare clipa
cu sfiala si sa tremuri pios
caci tu calci in prelungirea
inimii fiintei ce te naste dintre umbre
ca pe cea mai inalta binecuvantare
ce si-a dorit-o aici pe pamant !