Noi ne-am născut să fim precum lumina
Ce candidă sărută asfințitul
Și bănuind în stele răsăritul
Își caută-ntre ele rădăcina.

Aplatizați în gesturi exogene
Nu mai e loc în noi pentru izvoare,
Dar ne ridică sufletu-n picioare
Răscolitoare râuri sempiterne.

Ades, ne dor pierdute anotimpuri
Ce mor în noi încet, neresemnate,
Zbătându-se-ntre nu știu, dar și poate
Și-abia mai pâlpâind pe la răstimpuri.

Născuți din dor, amestecat cu jale,
Ne știm de-atâta vreme cu pământul
Că nu ne mai oprește nici mormântul
Să despicăm poverile-n cristale,

Ci împărțind același fir de iarbă
Mușcăm, cu ochii, arcuita zare,
Sorbim din sânul câmpului răcoare
Și-mbrățișăm această lume oarbă.