La răscruci de timpuri noi și vechi
desăvârșeam zile,
printre ramuri uscate de măslin
goneam trosnind sub tălpile goale tăcerea,
ca un ecou al durerii surdo-mute...

sub aripi aprinse îmi dezveleam
trupul de pielea de vise,
și le sorbeam din goane de cai negrii
de pe universuri întinse,
azi mai mult ca ieri,
mâine mai mult ca azi...

recviem pentru un vis...
implor clemență,
nebunie din abis,
pas cu pas, infinită recurență,
orchestre de îngeri decadenți,
glas de Dumnezeu,
disperare și haos,
îndurare și uitare...

recviem pentru un vis...
cad alunecând printre picături de ploaie grea,
dependență universală
de sine-și aberantă viață,
delir în pustiu,
destin negreșit irosit,
întru iertare am să viu
după infinit...

recviem pentru un vis...
azi inhalez ultima doză de libertate,
înviind dintre ape
spre a mă coborî în pământ,
marș funebru,
doliu și cald,
vărsare de lacrimi,
si recviem... pentru un vis mult prea înalt...