Mi-a spus bunica într-o noapte,
Pe când eram copil, că dacă
Mi-e poftă de-un pahar cu lapte
Nu-i necesar să-mi iau o vacă.

De sfatul ei eram flămând
Și cum stăteam noi amândoi,
Mi-a povestit de mielul blând
Ce suge la mai multe oi.

Și am mai învățat un șpil
Pe când eram micuț, o fâță,
Că de nu plânge, la copil,
Mămica lui nu îi dă țâță.

De-atuncea am crescut voinic,
Înalt ca bradul și cuminte,
Însă ce-am învățat de mic
Mi-e încă foarte viu în minte.

Văcuță nu mi-am luat acasă
Dar nici de lapte nu duc dorul
Că știu o tipă inimoasă
Ce are nesecat izvorul.

Și cum ca mielul sunt de blând,
Îmi dă Oița zilnic lapte
Și-o vizitez din când în când
Și pe Mioara de la șapte.

Am și-un principiu sănătos:
Când văd o tanti care-mi place
Abia încep să plâng duios
Și ea încearcă să mă-mpace.

Am dus-o bine, cum-necum,
Și-am fost sătul noapte de noapte
Dar, vă mărturisesc acum,
Mi s-a acrit de-atâta lapte.

Și mă terorizează-un gând,
Mă văd în lapte ca-ntr-un val
De-aceea cred, cât de curând,
Că am să trec pe cașcaval.