AX-I-OM
“Să fi tot fost o fărâmă de ființă, iar…
mâinile ei aproape translucide creșteau
ca niște lujere în sus… în rugăciune.”


Strălucind lumina, prin pânza cerului
dincolo de orice urmă de hotar,
dezvăluind esența din umbra efemerului
punând substanțe de iertări în cântar.

Să fi tot fost o fărâmă de ființă…

Greșind ireversibil în răsfrângeri de timpi
prin drame și vise pictate,
sfârtecând idei, prin sacrificii de ghimpi
unind linear simțiri uitate.

Să fi tot fost o fărâmă de ființă…

Imaginând icoane dizolvate-n păcate
contururi și doruri vibrante,
îngenunchind umilită în tristeți necurmate
săpând simulări de iubiri ignorante.

Să fi tot fost o fărâmă de ființă…

Legând inutilul de tragic frenetic
ca o durere de exaltare,
îmbrăcând profunzimi din trecutul eretic
dilatând mizeria în sublimă cântare.

Să fi tot fost o fărâmă de ființă
biciuită de moarte, păcat și credință…
P.S. Somnul ideilor mohorâte
te adăpostește în mine! Noapte bună!