ea tace
nu mai are nevoie de cuvinte
lasă lucrurile
să vorbescă pentru ea
lucrurile ei

iubește-mă
șoptește timid și înfundat
rujul channel
din geanta de piele de vițel

nu merit asta scrâșnesc
tocurile cizmelor înalte
lovind nervoase asfaltul
dimineața pe la patru
întorcându-se iar acasă
învinse

când vrea să râdă
face să clinchetească
un colier de perle
adevărate
răsucit pe degetele
încărcate de inele
care se lovesc
încurcate și nervoase
între ele
când vrea să plângă

ea tace
când e furioasă e rândul
cheilor de la mașină
ce pleacă indignate de lângă
ceașca goală de expesso
apoi
mașina
țâșnește
bestie roșie
evadată
din orașul cușcă
se repede pe șosea
orbită
de furie
de farurile
mașinii de pe contrasens
în care tac eu