am multe de la tine
dar mai ales cel de-al nouălea cer
breteaua ruptă a unei ploi
câteva dezgoliri de mal
și multe învățături prinse cu agrafe
de zulufii trufiei mele
zestrea asta stă drept între noi
ne dă statutul de sfere
una în jurul celeilalte
gravitând
a dans a curgere a poftă

în ochii tăi îmi văd deseori fiii
prinși de mâinile tatălui lor
(ma-ma-noas-tră-e-fru-moa-să)
cu pleoape de sidef și aripi moi
certificându-ne trecerea

trapele se cască la fiecare colț
de speranță
în căderea de pe lumină
eu îmi îndoi sângele cu vin
iar tu devii doar un cârcel
de piciorul lui Dumnezeu