agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2474 .



În afara timpului
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Aletheia ]

2005-06-21  | [This text should be read in romana]    | 



Dacă nu aș avea puțină grimasă de
Creatură morală
Aș vorbi despre pieptul Nostru dezosat de vise
Dar ies în afara cuvântului
Ca să nu răpesc din gura altui călău
Un cuvânt ce nu a supt din articulațiile eului meu
Care nici el nu știe de ce e eu
Pentru că se recomandă ca fiind Nimeni.
Și totuși, mă gândesc că Nimeni e Cineva
Are nume și are ființă în Nimic
Așa cum Cineva-ul meu și Altcineva-ul tău
Au ființă în Ceva…

Îmi arogam ieșirea din timp pe fundalul
Unei melodii neascultate
Auzite, dar neascultate… sunând tot prin mine
Reflectând în oglinda timpanului meu o umbră
Asemănătoare umbrei care își cară în spinarea adusă
Monologul,
Adormindu-se.
Închipuiți-vă un Iona pe scenă
Într-o sală de teatru cu scaune goale
Căscând plictisit de el…
Acel Iona este Cineva-ul care se aude
Dar nu se mai ascultă; până nu se mai aude.
A ieșit Iona din mine și s-a așezat pe scaun
Ca să doarmă mai comod în întunericul sălii…
A fugit Iona de lumina spectacolului…
Geme lumea că a picat în vis un actor
A lăsat decorul
Fără carton.

În fața pleoapelor mele închise
Evadate din absurdul insomniac al vâltorii deschise
Se întretaie câteva linii de puncte fără culoare
Fără alb fără negru si fără gri.
Sunt transparente și se presupune că nu le văd..
Sst, să nu mai spuneți.. dar eu știu mai bine..
Și voi știți cu mine.

Răzbate până la mine “easy tonight”
Ar trebui să mă dilat acum… să cuprind necuprinsul
Așa e în vise.
Odată am fost și ce nu e,
Angrenat non-eu în absolutul nedeterminării
Pășind vag printre transparențele nimănurora
Zburând ostentativ după aer
Până la reîntoarcerea în plămânul meu.

A, am uitat că visez..
Am început să înec visul cu gânduri
Să îl împing sub apa tulbure a istoriei ființei
Am uitat SÃ visez.
Nu, nu…
Am uitat să fiu.
(și dacă visul e sub apă, e pentru că toate lucrurile sunt pești)

(Cred că m-am auzit sforăind și trebuie să mă trezesc acum).

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!