te-aș ruga să nu mai tatuezi tăceri
în momentele mele de apogeu menadice.

în ploaia asta de după iubire
ne viermuiește mărunt înnoptarea și ne putrezește timpul
numai melcii ieșiți la plimbare mai târăsc curcubeie
ni se netezesc palmele
ni se șterg stelele
țigăncile milostive fac focul
vând norocul la preț de dumping
ardem rădăcinile din rădăcini
doar teama că am rămâne un subiect goliardic
este exagerată
în ploaia asta de după iubire
măcar știm de ce
ni se rup malurile de ce
așteptăm toamna să ne culegem trupurile
să zdrobim sufletele
să bem sângele.

te-aș ruga să nu mai hăcuiești ploaia asta
în colțurile gurii perfect ascuțite.