se făcuse liniște pentru prima dată
cu ochii acoperiți
ne răsuceam trupurile
cât să zburăm ca niște arcuri
îndoiți de tensiunea interioară
tu nu vedeai cioburile
deasupra urmelor roase de piele
îți priveai palmele ca-ntr-o oglindă
la fel ca într-un vis
fumul ne amesteca ireversibil
împinși dintr-un colț în altul al camerei
vârtejul suna ca o minge de ping-pong
peste geamurile opace
de ce ușa încetase măcar să existe?
acum pereții erau cărți de joc
și se roteau tot mai haotic
instabil și nervos căutam
o gaură prin care să sărim
cu imaginile noastre-obsesii
și fără parașută
căci nu era nimic dedesubt
oricum nici înăuntru
doar aerul și ceața
tăindu-ne ca niște cuțite