ora douăsprezece
pe fața străzii precare
supuse sintezei lunare
freamătă incantații
spulberând podeaua memoriei
și contingența ei clară
fiece felinar de care trec
bate ca o tobă fatală
și prin spații de beznă
miezul nopții scutură memoria
precum nebunul scutură o mușcată moartă

unu și jumătate
felinarul bâzâie
felinarul mârâie
felinarul îngână:privește femeia ceea
ezitând spre tine în lumina ușii
deschisă în spatele ei ca un rânjet
vezi că poala ei
e ruptă și murdară de lut
și-i vezi coada ochiului
cum se întoarce ca o așchie strâmbă

memoria scuipă pe linie moartă
o mulțime de lucruri pocite
un ram răsucit pe plajă
ros până la neted lustruit

de parcă mediul a renunțat
la taina scheletului xiloid
țeapăn și alb...