Ca trecător prin aste timpuri de colcăială prin nimic
În care Dumnezeu se află ca marfă-n rafturi de boutiq
Îmi e aproape imposibil să mă prefac dusă de val
Și să văd partea bună-a vieții prin ochelarii mei de cal.

Cum să mă bucur pe de-a-ntregul pentru mărinimia sorții,
Când chipuri de copii, flămânde, îmi trec ades prin fața porții?
Și sunt mai mulți decât aceia pe care i-a ales sorocul
Să fie-acasă-n ziua-n care se împărțea lumii norocul.

Câți dintre noi putem să trecem privind pe dincolo de nori
Să ne-afișăm călduța stare armatelor de cerșetori?
Și fiecare să ne-nchidem în diferite colivii
Cum ne permite buzunarul, trăind în două Românii.