uneori e mai bine să dorm
nu știu ce caut eu aici, unde nu e nimic
câte zile, luni și ani trebuie să mai ascund
în pereții aceștia concavi
aștept să-mi spună cineva ce zi e azi
stupid și trist. trântesc mereu câte o ușă
oribilă împăcare cu ploaia fără parola zilei de mâine
ridicol, cu insuficiență coronariană
încep să cred cum
toate tristețile se scriu într-o singură duminică

uneori firul de plumb al memoriei cade
mereu în afara cuvintelor
cineva îmi numără visele și nu știu de ce
mă văd alergând de-a latul străzilor
în drum spre biserică, reducând fiecare senzație
la o culoare închisă
la un desen imperfect
tu trebuie să mă ajuți
pentru că nu știu ce caut eu aici, unde nu e nimic
zidită în tăceri, privesc copilul din mine
cum încă mai joacă un joc nevăzut de nimeni
destramă absența, jucând la zaruri destinul
răsfățând fiecare picătură de sânge