sunt o casă cu ferestrele spre răsărit
cu obloanele deschise ca într-o îmbrățișare
în mine poposesc o vreme drumeți osteniți
pentru a-și răcori sufletele după atâta umblet
prin deșertul de ceară

visez adânc
ghemuit în propriile fundații
că într-una dintre camerele de la etaj
se despletesc în râs nebun
cascade

nașterile se petrec mereu numai
la parter și simt cum sosesc în taină la drum de noapte
ursitoarele cu ghirlande de vise în mână
una câte una își așează darurile-n prag
apoi dansează abia atingând firul ierbii din salon

mai sunt acolo câțiva copaci seculari
crescuți nu se știe cum din mine în mine
iar ramurile au început de ieri să iasă
prin acoperiș
îndrăgostite de păsările luminii

deasupra mea se întâmplă cerul și norii
atât de firesc și de simplu
de parcă ar izvorî din venele deschise
ale unui Dumnezeu copil
și aș îngenunchea dar nu pot decât

să plâng