Din când în când amurgu-și plânge
Străina-i soartă trecătoare
Încătușat în mii de lanțuri,
Între lumină și-nserare.


Din când în când salcâmul bate
La geamul meu c-o creangă ruptă,
Își plânge an de an destinul,
Cu trupu-i greu, suflarea scurtă.


Din când în când și râul mulcom
Din depărtări venind agale,
Spre alte lumi ducându-și valul
El plânge trist, doinind cu jale.


Din când în când și ploaia rece
Din ochii cerurilor `nalte
Se întristează-adânc și plânge
Ducându-și lacrima departe.


Din când în când din lumi deșarte
Și vântul trist aduce-o taină,
Fără de trup în trup de suflet
El umflă-a lumii veche haină.


Eu stau privind a lumii taină
Cu trupul greu robit de gânduri
Iar pana-mi scârțîie pe foaie
Din când în când, doar rânduri, rânduri...