Mă înțeapă foarte tare cuvintele. Ieri am iesit să mă plimb și mi-am sfâșiat cele mai bune haine, știi tu, acelea pe care le-am primit de la Salvation Army, din pânză tare de cort și așa mai departe, lucru-bun-ai-grijă-că-iar-ai-să-dormi-pe-stradă. Nu pot să îi explic lu'tanti Lucreția ce se întâmplă, are ea alte griji pe vremurile astea.
La început, cand am ieșit pe ușă, mi s-a părut că e bine, că pot să stau liniștit. Pe stradă mai erau niște tancuri roz de la defilarea de ieri, oameni foarte puțini, deci problematică zero. Apoi a apărut o fată foarte nervoasă, era îmbrăcată cu o haină de blană și vorbea singură.Avea în mână un coș cu portocale pe care nici măcar nu le acoperise-era culmea, un coș plin și neacoperit! În câteva minute am analizat zeci de variante posibile-de ce avea haină de blană în luna iulie, ce era cu portocalele expuse așa în văzul lumii, dacă are nevoie de ajutor, dacă să o ajut sau nu, dacă... deja simțeam cum mai am ceva în afară de piele, dar era doar o jenă, nimic mai mult decat atunci cand m-am întâlnit cu profa de mate din liceu și mi-a zâmbit.
Știu că ai să te apuci iar să îmi dai sfaturi. Ai răbdare să îți povestesc ce și cum.