carnea mea vinovată și sîngele meu anonim
sînt macerate în burta unui cal troian
o nuntă nesigură o împreunare uitată
cu femei neștiute în liniștea nopților

cade focul peste pielea lor goală
le umflă pîntecul cu buze roșii de patimă
altfel decît merele pădurețe
dacă poți înțelege metafora
și nu poți căpăta mare lucru de la ea

se vor naște prunci cu fața ca o lună plină
printre alge putrezind în epave de lemn
apoi vor veni spaimele ca niște ursitoare
năluci cu sîngele rănit
jar vechi într-o cetate arsă
oarbe cochilii rostogolite pe țărm
în care suferim pînă la durere
la capătul secundei care ne înghite
un cimitir văzut de departe
acel aiurea de dincolo de ziduri
pe care nu-l zăresc

peste toate
un gaz otrăvit
ca licărirea slabă a unei speranțe smintite
o derizorie lumină de globule roșii
îmi frînge oasele prin care zboară îngerul
în ultimele lui clipe de viață