Poate…
așa sunt eu…singur,
să mă hrănesc cu nectarul suavelor tale apropieri,
să te umplu de haruri…slăvindu-te în fiece clipă,
să te înalț cât mai sus, să crești cât mai dureros în adâncul pieptului meu…
zboară-mi petală colosală spre decoloratul meu piept…
redă-mi curcubeul nins al ochilor tăi.

Atinge-mi fruntea pălită de dor,
Îngheată-mi mintea cu-a ta sevă hrănitoare,plină de dragoste
Întinde-mă pe jos, pe nisipul fierbinte să mă usuc la soare
să mă descompun în substanțe
să se hrănească pământul cu mine…
Ca apoi să mă tragi înspre tine cu-ale tale rădăcini
prin care ca o apă curgătoare să vin înspre tine,
să fim apă, plantă sau un munte
Poate…