calci nesigură pe un ponton, e prea întuneric, nu știi sub care apă să cobori
sau parcă vântul umezit de vocile străine te aruncă printre barele de fier
și ai dori să existe o singură ieșire spre mare
un loc provizoriu prin care viața trece, trece, e singura deltă posibilă
singurul triunghi al numelor îndoliate din naștere

ai dori să nu mai vezi nicio imagine de-a ta pe nicio fereastră, în nicio ramă
în mintea nicicui
să fii ignorată și ignorabilă, firul scrâșnitor de sub tălpi
sau buruiana de care nu îți pasă dacă se rupe sau dacă va crește
până acoperă numele morților

ai dori să fii liniștea din lanul de grâu, la marginea singurei autostrăzi
care trece doar pe pământul tău, acolo respirația îți este
calmă sub norii aducători de furtună
nu este vara ta asta, dar coacerea ei este mai bună
decât orice așteptare în van

pontonul tresare când te întinzi pe el, cerul nu te strivește azi
rochia alunecă pe lângă corp, o singură mișcare dacă ai face
ai fi trena ultimului vapor către niciunde
și vara cealaltă ar purta numele tău în mintea
însiguratului care te-a uitat