adus de marea-nvolburata
izbit de stanca nemuririi
uitat de veacuri luminate
in aspteptarea celei clipe

singur printre cruci
de otel infrigurate
in morminte peste morti
si tot gandind spre nefiinta

si amagit de-acea sclipire
in albastrul infinit
cuprins de linistea absurda,
al meu suflet neclintit

oricand ar fi nevoie
coboram-as in infern
trecuta-au clipele depline
in suspine de argint

eu voi fi de neclintit