Mă îndeamnă unii să citesc
Mai multe cărți, să mă inspir.
Rămân uimită, îi privesc,
La glorii nu aspir!

Repetate inspirații,
Din sumarul unor cărți,
Unele, chiar aberații
Și azi, aceleași sorți.

Inspirația, doar una
Ce vine din neant
Sau poate de la luna,
Nu-l copiez pe Kant!

Ea vine de la Domnul
Ce versul îmi transmite,
Nu crede însă omul,
Cu sufletul nu simte!

Să mă repet la nesfârșit
Unor trupuri împăiate
Ce vor să stai spășit
Că n-ai citit pe Dante?

Să-mi las privirea-n jos
Că n-am citit pe Goethe?
Doar Domnului aduc prinos,
Spuneți-mi Don Quijote!

Spuneți-mi cum veți vrea!
Că mie nici nu-mi pasă,
Prea mare mi-e durerea,
Eu știu că sunt aleasă.

Să scriu când vine poezia,
Doar ea este lumina,
Ea nu transmite fantezia,
ÃŽn poezie este taina.

Ce e bun nu-i luat în seamă
La momentul potrivit.
Căci acela n-are teamă,
De aceea, nu-i spășit.

Au spus-o atâția înțelepți,
Ce au lăsat de veacuri,
Dar astăzi mulți deștepți,
Nu mai păstrează leacuri.

Þin doar de orgolii înveninate,
Și doar plăceri își fac,
Puține lucruri luminate,
Și multe se prefac.

Alintați-vă voi versul
Cu metafore stilate,
Al meu are înțelesul,
Nu sunt vorbe înșirate.

Ce scriu eu, nu sunt culese
De prin alte cărți citite.
Nici cu grijă nu-s alese,
Doar de voi răstălmăcite.