ziua ar putea fi plină de fleacuri, gesturi cu două muchii, respirații în ceafă, ar putea fi blândă și strecurată, un embrion într-o cameră care nu știe dacă-l dorește, dar ferestrele se deschid prea repede și grija, o naivitate, încercarea de a surprinde ceva din viață în apa de-aici, se repede la ceea ce se întâmplă într-o îmbrățișare

în exaltare nu e nimic întâmplător, un înveliș de care trebuie să te ferești, să-l lași în afara migrenei, ochilor cârpiți, gustului din gură, să se ducă în prima apă senzațiile de legătură a mâinilor când ești un maestru al somnului

am tivul plin de senzații nedefinite
o nebunie a golurilor de aer în care
pot să mă prind fără discernământ
apoi să rup particule fără stăpânire
să arunc pături în care a fost învelit
sechestrat, rotit, sabotat, hăcuit, ars

marele maestru al somnului
turbionul asmuțit

acesta este un fals. am băut apa și am lăsat în loc tuburi goale prin care sunetul ajunge, în sfarșit, ajunge să fie egal, stăpânit, o bucurie pe care nu o poate înlocui nimic. pentru câteva clipe am fost treaz și nici ziua nu va mai fi o parte din lucrurile neînvățate, toate se termină în somn, continuă în somn și nu se închid. e mai ușor. ia-mă de brațe, apa năvălește