Moksha se chinuie comod pe crucea ei,
Nevroza trimite comisioane prin amintirea necrofagului,
Năzuință programată cu grijă,
Năzuință de otravă de șoareci;
Ferocitățiile intime se ocupă de eutanasia eroticii,
Devin eu însămi o sferă,
Un egocentrist disturbant.

Dezlipesc etanșul cardial,
Mă rotesc în chinul mintal,
Trăiesc abiotic și văd cum iluzia lor,
Scrijelită etern într-o scoarță-
Copac bătrân, adulat-,
Așteaptă cealaltă stație,
Unde copilul colorat
Nu e comparat
Cu un bot de câine negru.

Afabil, mă zbucium în mine,
În sevă, în genuin,
Eflorescența naramzului e pe fine,
Translucid cufundată-n agonie,
Ascult a sa mizantropie
Manifestată ego în poala camenei.

Învârtind traseul rațiunii,
Mă joc cu universul mintal,
Tind a-i înmâna trofeul de uzufruct,
Stângaci, frivol, dezolant.
Vexată, doborâtă, ajung să estropiez
Firul alimentat animalic al perfuziei,
Anihilând morala, refuzând credința.

Gnomica osmoză a dorințelor,
Participă la iarmarocul vânduților,
Târg de uniforme și iluzii.
Fondatoarea egoului fluxat
În dureri exotermice și esențialuri,
Mă cuibăresc în zâmbetul ființei
Paradigmal restrâns, chiar unicat,
Urc la bordul efuziunii,
Iubesc travestitul benevol automat,
Curmând înfometarea irascibilului endogen,
Lepăd harachiri,
Mă pierd în fermentul diacetilmorfinal.