corpurile noastre instabile ca mercurul
se dizolvă
se propagă pe o scenă
și totul devine orbitor

submersibili
semnalul nostru era impactul
nu doar o demonstrație a puterii
un bungee jumping cu o încordare niciodată sigură
și tu o bombă
eu la fel
cădeam unul într-altul pregătiți oricând să decidem
al cui era ceasul acela

și nu știam
dacă se cădea să rupem firul nevăzut
vertijul ni se arunca în brațe
îl prindeam
ca pe ceva fragil
un copil cu ochi strălucitori

poate numai un nebun ne conducea într-un roșu temperat
un deșert în care doar furtunile de nisip intensificau
un alt deșert roșu
și apoi știa că o să ne ieșim din fire
că unul din noi o să cedeze și o să se dezarmorseze
într-un arc

plasa de siguranță își va smulge singură tentaculele
și se va înfășura în jurul unui alt spațiu
întins la maxim