Mereu în calea vremii, i-am dat prinos toți morții,
Nu doar obolul simplu al traiului curat,
Ci mai ales pe-aceia ce-au stat în pragul porții,
Să fie pace-n țară și trai bogat în sat.
Cu paloșul, ei scris-au pe-o stelă demnitatea,
Pe fiecare-n parte l-au privegheat părinți,
Împovărându-și lutul străbun cu libertatea
I-au plâns copiii, frații, dar demn, strângând din dinți.
În urma lor pe câmpuri țes umbre reci stejarii,
Păzindu-le odihna, îndemn la recules
I-au pus sau nu în scripte la vremea lor pârgarii,
Oricum, eroi se cheamă și-s dintr-un neam ales.

Când îți privești pământul, copile, ia aminte !
Oriunde crește grâul, au fost întâi morminte.