inimile noastre au rămas doar niște biete streșini de mucava
peste lacrimile îngerilor
și peste somnul poeților când bat în orologiul vechi din turn
cum ticăie ceasul negru pe dulapul din bucătărie
într-un anotimp cerebral pe cât de îndepărtat pe atât de trist
într-o anatomie a insomniacului
când facem piruete printre mesele de bar
la dreapta o ceașcă de cafea cu lapte și o sticlă de vodcă wyborowa
îți oferă aceeași perspectivă optimistă asupra lucrurilor
la stânga o întrebare diformă
legată fedeleș stârnind curiozități morbide
așteaptă celibatul lucrurilor
ești mai tânără decât ieri, îți spuneam
din celălalt colț al verandei
ești cu mult mai tânără
sau cel puțin așa mi se pare azi
de la tine accept orice fel de întrebare
orice răspuns în care dumnezeu își ascunde emoția
cum stă înfășurat în mantia de in
undeva mai sus de nivelul creștetului
și așteaptă ticăitul monoton
al ceasului de bucătărie ca o binecuvântare
la noi e mai puțin frig
la noi dragostea e o acadea uriașă multicoloră
în mânuțele fragede ale pruncului
se închid tot mai multe uși
nici locul de joacă al copiilor nu mai e același
am zis că lucrurile își urmează cursul firesc
că așa trebuie să fie
dar lucrurile nu stau deloc așa
copacii nu-și împletesc din ramuri hamac
pentru somnul de după amiază al copiilor
nici cerul nu-și strânge norii ca niște perne uriașe decorative
în saloanele de frumusețe
băncuțele din parcuri nu-și mai așteaptă longevitatea
ca o felie de pepene copt în bătaia vântului
și parcă nici tu nu-mi mai împărtășești straniile tabieturi
de odinioară