Se apropie iarna când va începe să ningă
Peste simțurile lăsate pe pământ.

Se vor așterne firimituri de zăpadă
Printre gândurile reduse la tăcere
De hibernarea unui suflet care abia mai
Respiră.

Zâmbetele moarte se înalță la ceruri
Aruncate de vânturile reci în înalturi
Apoi, sunt izbite cu putere de obrazul
Care le-a născut, în încercarea de a le aduce
La viață, măcar pentru o clipă, cât să mă
Gândesc la tine.

Lacrimile înghețate de frigul din inimă
S-au oprit să curgă la vale
Peste câmpia obrazului măturată de
Crivățul din privirile tale.

Nu cred să mai vină vreodată primăvara
Pentru că frigul atotstăpânitor
Îmi râde în față, sprijinindu-se cu coatele
De imaginea ta.