Nu pot percepe nicidecum că mâine e o zi responsabilă.
Eu tot rămân în ziua de azi,
așteptând să se întâmple ceva,
tot aștepând mereu...
Veacul e deja pe sfârșite,
iar în jur nu se întâmplă nimic,
nici în mine...

ești la fel de mult ca la începutul lumii
și ești la fel de departe.
sentimentul meu pentru tine e o extremitate, intensitate...
iar tu ești o lume paralelă lumii mele,
ești una cu mine, însă de neatins...
te simt, dar ești doar gând acum...

mereu trebuie să aleg.
Să-mi omor sau nu personajele?
de ce nu alege însăși personajul?
De ce ei nu își pot pune întrebări și nici găsi răspunsuri?
Nu pot nici să moară nici să-și dorească...
De când am devenit eu Dumnezeul lor?

Și de ce Domnia Voastră nu face nimic?
Pentru că această carte e diferită?
E neinteresantă acum...
Acum, când eu aștept,
acum când tu ești tu și nu ești noi...
acum, când încă nu e mâine,
când încă se mai poate de amânat responsabilitatea.