Hermelinele în spațiu,
pluteau ca și împăiate,
cu lăbuțele lor blănoase
ocupate cu măsurători
și calculi, de ordin savant.

În vid, la 2000km/h,
Hermelinele cu ochii lor
cât niște boabe de struguri,
deocheau pământul,
chițăind retoric, în orbită.

Astronauticele mamifere,
se lăfăiau în tumbe,
uitând de electronicele
consoarte, ce tânjeau
după calculi și ecuații.

Doar o antenă strâmbă
mai pulsează încontinuu,
unde în golul spațial
rece si ostil, hermelinele,
moțâind în gravitate lipsă.

Solilocviul stației de control,
suspinat,de la sute de
kilometri de pe un glob azuriu,
cheamă și acum înapoi
piloții pufoși plecați.

Undeva, siluete animale
costumate, joacă leapșa
cu sateliți, frustrați,
de felul lor,
în spațiu, hermelinele.