Cuget ascuns în al labirintului gând, înstrăinează ființa,
Cu precurgeri lamentabile ascund răni, din adâncul sufletesc,
Ce par să fie ademeniți, în a timpului temniță,
Călcând în prăpastii de amintiri, rămase în pădurea minții.



Înverșunat sărut de moarte sacră, pecetluiește buzele tinereții
În trecut ascuns zăcând la întuneric, de lumină străvezie,
Îmbrăcat în straie, de mirific străjer, al timpului aspru,
Încuiat în ziduri de durere, aprinsă în poieni de vreme seacă .



Nălucită înseninare, in albastrul Cer, răpus zace chinuit pe aripi de dezmăț.
Nimicind în cale, viață rămasă fără suflet,
Nu cere socoteală, cu bani de argint viu, în tremurat de suspin.
Negru suflet ascunde în el, voință de foc, adus din depărtare zări .



Erupt din munți sufletești, curge în lacuri de lacrimi
Evitat în dor de albastru Cer, săgetează cu arc de nădejde,
trup de suflet-înger.
Exclus din tipare, de carte însângerată, află vrăji de dușmănie vie.
Este răpus în somn de veci, cu vise de crimă ascunsă, în gând amețitor.