Vara asta o găsește într-un sidefiu decor,
ne-mblânzit, furtuni o poartă și-o aruncă pe un nor,
rochia de bal pierdută-i într-un val și el turbat
iar condurii ei de zână în poveste i-a uitat.

O primești acum săracă, doar în alge îmbrăcată,
cu privirea de femeie și cu zâmbetul de fată,
să-ți șoptească pe-ntuneric rimele ce nu-s cuminți,
din arhaice tipare să te scoată și din minți.

Și cu degete de astru rectiliniu desenezi
pe un bronz, cu linii fine, indecent spre ochii verzi
semne care poartă-n ele efemer si veșnicie,
dimineața te surprinde acoladă pe-o hârtie.