După anii grei de criză, cu potop și vijelie,
Ce-au trecut de-a lung și-n latul peste biata Românie,
Tu an nou ce vii la iarnă, spune! Ce-o să ne aduci?
Eu aștept cu nerăbdare, o răsplată pe măsură,
Pace-n suflet, fericire, dacă Domnul se îndură,
Fără lacrimi, fără jerbe și cât mai puține cruci.

Din adânca veșnicie vii ca sol de bună stare?
Sau ca semn al morții lente și cu multă nepăsare
Ne sfidezi și nu ții seama de-ale noastre rugăminți?
Te-aș dori loial și prieten, nu făptaș numai la rele,
Vreau să văd cununi de lauri peste vatra tării mele,
Ea să aibă strălucirea, pentru noi, pentru părinți.

Ei așteaptă de decenii, chiar cu prea multă răbdare,
O schimbare radicală, asta și-o doresc mai tare,
Vorbe goale și minciuna prea ne bântuie pe toți.
Poate vii cu legi mai aspre și cu minți mai luminate,
Să fim demni în ochii lumii, eu socot că se mai poate
Să-nvingem netrebnicia și să mai scăpăm de hoți.

Dar… Oricare-ți este gândul, bucuroși te așteptăm.
Soarta noastră este una: - Doar luptând să mai sperăm
La un trai și-o viață demnă, între nații pe pământ.
Chiar de unii au veninul și ne-proașcă cu noroi,
Sunt convins, avem puterea, ea se află doar la noi,
Să ne apărăm menirea până vom intra-n mormânt.

De aceia Tu! An ferice, să ne vii cu tot ce-i bun,
Pentru acest popor ce-i vrednic, pentru neamul meu străbun,
Ce trăiește de milenii pe meleaguri strămoșești,
Răbdător, tare ca stânca, înfruntând atâta greu,
Când cu brațul, când cu mintea sau mila lui Dumnezeu
Fiind-că de la Daci ne tragem și din ramuri românești.

Corneliu 20.08.2008