Victoraș e un băiat
Cumințel, dar alintat.
Bucuros cum altul nu-i,
C-a primit de ziua lui
Jucăria mult visată,
O mașină minunată,
Singur, se juca prin casă
Cu mașina lui frumoasă.
Dar de-un zid s-a tamponat
Și o roată i-a zburat.
Vai, săraca mașinuță!...
Din fereastră, -o vrăbiuță
Ce avea trei puișori
Îi zărește-n ochișori
Două mărgeluțe mici,
Strălucind și parcă nici
Nu mai știe ce să-i spună,
Să-l împace: „Vezi, când tună,
Plouă și e înnorat,
Cerul este supărat.
Dar, când soarele răsare,
Uită orice supărare
Și, senin, iar ne zâmbește.
În grădină, hai, privește!
Vezi? Și ea e necăjită.
Este toamnă, -i ofilită.
Dar, să știi, la primăvară,
Când natura-nvie iară,
Fluturași multicolori
Vor zbura voioși prin flori
Și grădina va zâmbi.
Tare mi-aș dori să știi
Mai ceva, copil nătâng,
Și copacii, toamna, plâng
Și tot triști sunt, până când
Mugurașii, rând pe rând,
Vor zâmbi de pe crenguță.
Să plângi pentru-o mașinuță?
Uite ce-ți propun: de vrei,
Eu și puișorii mei
Chiar acum te ajutăm
Și-ntr-o clipă-o reparăm.”