Singurătățile mele purtate în lesă
îmi pîndesc gleznele
așa cum Goethe a așteptat-o
pe Lotte în întunericul din trăsură
oricum aș recunoaște faptul de-a fi
altcineva din spatele oglinzii
mă privește întrebător

ochii seamănă cu acele vrăbii
ciugulind pictura vie a cireșelor
atît de puțin între mine și realitate
cîteva renunțări ca scoicile
prefăcute în var

mă reclădesc din colțurile camerei
acolo unde pereții sunt îmbrățișări
herghelii de lumi cunoscute
îmi ies din piept
mă dezleagă.