pe câmpuri mai nasc iepuroaice
cu râsul înfipt în pământ
ies pui tremurând să se joace
înghețul veni-va curând

de-aceea pân-la piept în mărăcini
eu umbra îmi lungesc către pădure
prin fumul toamnei cu miros târziu
de cătină de afine și mure

ori poate-i frig și nu mai simt nimic
că se întunecă devreme când nu-i vară
că sunt un om deci slab nu tai
ființele acestea mici cu buza rară

și copleșit de teamă focul îl aprind
nu să-ncălzesc ce-i mort și nu se poate
să dau un sens cortegiului de ciori
cu bocet cârâit și zboruri tremurate

cu sânul plin de mere pădurețe
voi rătăci prin țara nimănui
un don quijote autohton visând
împărății de struguri și gutui

dar întunericul abia acum se lasă
iscând furtuni de vreascuri și de frunze
duc palma la gură reprim
râsul de iepure ce mi-a-ncolțit pe buze