Prin vadul asprelor chemări
Întorc nemărginirea,
Și-n faldul ultimilor zări,
Mi-am așezat privirea.

Se nasc tăcerile în zori,
Semnînd însîngerarea,
Copil-bărbat între erori
La pas ținînd cărarea.

Încă un pas și-aduc în deal,
Un pas ceva mai mare,
Să îmi împlînt în ireal
A lumii sevă-floare.

Cotrobăi printre văgăuni,
Semințe de păcate,
Plivesc din cele nouă luni
Secunde germinate.

Un sol arid și eu pribeag,
Tot căutîndu-mi pasul,
Picioru-l trag ca pe un steag,
Și-n bernă-și pierde masul.

Genunchiul se rotește lin
Semnînd pe loc durere,
Rupînd din trupul acvilin
Frontoane grosiere.

Mă prind vîrtos de rădăcini,
Și-s pumnii de pămînt,
Eu, mimul orb printre străini,
Un brad greșit răsfrînt.

Un anonim cu-n steag jegos,
Și-o cruce fără nume,
Ce și-a trecut lumea prin os
De-a asprelor cutume.