eu și numele meu ne-am trezit în toiul ninsorii
pe aceeași pernă de nea
ne-am potrivit pesemne de umblăm de atunci împreună

o voce mi s-a așezat pe umăr și

mi-a spus că știe genul de întrebare la care nu am răspunsuri
că este asemeni uitucilor
care privesc peste cîmpurile vraiște ale începutului de mileniu
dincolo de gardul orizontului unde gîlgîie asfințitul

acolo vede că pămîntul este o pasăre tăiată
și vrea să plece pe meleagul bun de mîncare
părerile de rău mi-au facut poteci în carne că nu l-am lăsat
acasă îl așteptau proaspete guri de hrănit
urechi înfrunzite scuturau sunete lungi
uneori le apăsa cu fereastra
să ronțăie cocenii furiei
n-o sa ajungi mai departe de podul palmei printre degete îi spuneam

cum oamenii ridică vîrstele mari cu puterile din ce in ce mai scăzute
tot așa este posibil
să te înfrupți din umbra alungită a zidului
din visul cărămizilor lui
să pleci cu pomeții arși de vîntul din sînge
acolo unde ochii tăi
încoronați cu pleoape
nu stăpînesc realitatea

ce bolborosea apa in țevi?