Privește, mamă!
Dumnezeul tău stă pe piscul înzăpezit
și suflă cu putere,
suflă neaua peste muntele golaș
ninge iar peste obrazul pruncilor
peste sânul mamelor
peste mâinile bătătorite
ale bunicilor.

Au trecut anii, mamă
și se pierde clipa în care
ningea peste părul tău negru,
mâinile tale miros încă a coji de portocală.
Crăciunul copilăriei se șterge încet
de mâneca mea dreaptă,
eu te ascund sub plapuma de zăpadă
îți spun poveștile de odinioară
peste care ninge mereu.

Mamă, lumina a rămas de strajă
la geamul înghețat.
Dumnezeu s-a așezat cu noi la masă
tu mă cerți că uit să-l chem,
dar el vine mereu,
vine pentru tine.

Respiră, mamă, aerul iernatic
candela veghează la căpătâiul tatei,
tu ne-nvelești ușor
fetele tale se ghemuiesc
ca-n pântecele tău odată.
Vreme de câteva clipe
se coboară cerul alb
și șterge întunericul odăii.

nu știu când ți-au crescut aripi de înger
probabil între două povești de copil
din împreunarea mâinilor tale, mamă,
curge untdelemn.