Geografia misterului

Aburii care trec peste dealurile întinse
ale somnului meu
condensul inimii ca o ceață deasă
tăcută
această fântână
e o adorație dreaptă
o închinare logică
ce conduce civilizația modernă
în habitatul transcendenței familiei
...eram copii
care am pierdut tot farmecul pădurii
câte puțin
pe terenul destinat
vieții neîmblânzite
hrănirii sfinte
pe cale de dispariție
într-un loc izolat
ceva s-a pierdut
viața a acaparat înstrăinarea
distrugând munții intimi
ai relației cu Cerul
am pierdut
importanța farmecului fântânii
lupta cu misterul
la fel cum Iacov lupta cu îngerul
odată
ne-am înstrăinat de relația intimă
cu Tine
ne-am pierdut farmecul prin diaspora
uitând de părinții noștri
pentru totdeauna?
stimulează-ne, Doamne
că ne-am pierdut inima...
de unde trebuia să izvorască iubirea!
nu mai vrem modernele puțuri crăpate care nu țin apă

mai găsim pe câmp vreo fântână?
o urmă a unui pas bun?
lumea îl numește idiot...