Mi-am reparat mecanismul subtil al ființării,
În mine crește și se întinde relieful țării,
Umbrele proprii devin stânci de care se sfărâmă tâmpla nopții grele,
Din incizii cad puzderie de gânduri deghizate în iele.

Ritmul, când constant, când cu intermitențe fonice,
Þese melodia existenței cu sonorități tonice.

În lipsa umbrelor plecate în excursii în străinătate,
M-am confesat unui preot aureolat cu bunătate,
Mi-am văzut sufletul- catedrală cu ochii- vitralii
Ce acoperea cu esențe religioase neputința cu adânci falii.

Rețelele fine ale realității pudrează ziua- femeie
Tolănită pe perna lucrurilor, cu pielea camee,
Nebunia ia forma unei insecte ce roade conexiunile realului
Și doar logica aglutinează concepte eterogene de omogenitatea idealului.

Noaptea- bărbat rupe voalurile zilei- femeie
Ce se strecoară, speriată, într-o idée,
Dă cu aspiratorul pe covorul prăfuit al cerului
Din care cad miriade stele, cu lumina misterului.

Non- ritmul, când sincopat, când disonant,
Se luptă perpetuu cu ritmul dominant.