– Măi Ionuțe, vreau să-mi spui,
Zise Doamna surâzând,
Șapte nuci cu opt gutui
Poți s-aduni, degrabă-n gând?

– Mere, nuci, gutui, ușor,
Vă spun sigur, pot s-adun.
Fac mulțimea fructelor
Și-i desertul cel mai bun.

– Dar ardei și castraveți,
Roșii, vinete, gulii,
Strânse toamna în găleți,
Ce mulțime fac, tu știi?

– Sunt legumele, vă zic,
Și la masă nu-mi lipsesc.
Le mănânc de când sunt mic
Sănătos, voinic să cresc!

– Ai zărit de multe ori
Toamna, sus pe cer, plecând
Șiruri albe de cocori.
Oare cum s-or fi chemând?

– Stoluri se numesc, eu știu,
Mulți cocori, pe cer, grăbiți.
Pleacă toamna, mai târziu,
Când copacii-s desfrunziți.

– Dar rățuștele pe drum,
Măcănind la nesfârșit?
Te aștept din nou, acum,
Cu răspunsul potrivit!

– Cârd de rațe,-n sir mergând,
Și ce gălăgie fac!
După pește înotând,
Le-am văzut ades pe lac.

– Dar văcuțe,-n seri târzii,
Zornăind din clopoțel,
Cum se cheamă, oare știi?
Te ascult, drag băiețel.

– Sigur, sunt cirezi vă spun,
Ce se-ntorc sătule-n sat
Și cu lapte atât de bun,
De copii apreciat.

–-Măi Ionuțe, e de-ajuns,
Carnețelu-adu-l, te rog.
Foarte bine ai răspuns!
Și-ți pun zece-n catalog.