Nu-ți mai ascunde ochii cafenii pe după plete
precum zemurile de culoare estompate de cele din urmă accente.
nu-ți mai opri notele vocii să-mi creeze portativul declarației,
știi ca ador vorbele tremurate ale buzelor tale
ce plutesc pe suprafața oceanului meu!
arată-mi zborul fin către cioburile cerului
contopite în albul vibrat al norilor conduși de vânt,
povestește-mi cum se înalță sentimentele diafane
către capitelurile sinuoase ale templelor grecești;
primește-mă să mă aștern sub bolta aripilor tale,
șoptește-mi cuvinte de aur si dor.
descrie-mi culmile ritmate ale munților tăcuți
și lasă-mă să te privesc în voie,
să înțeleg mesajul ce mi-l porți...
îndrumă-mă, acceptă-mă, înalță-mă!

Nu voi încerca să te înec cu al meu suflet
dar tu mă vei sufoca cu intensitatea privirii tale
ce se va adânci în ființa mea.