dezmembrat
când nimic nu-și are rostul
perdeaua dusă de mână cortină
fereastra cu ochiul spart

când devii singur
ziare strânse la ușă
și lemnul pătat de rugină
trepte tot mai lungi de urcat

pe sub pod
apele învolburate de glod
erodând stâlpii privirii
mâna ta strânsă în gol
dizolvată în aerul
rece uniform

tu
nu
mai ești
orb
dansezi pipăind fisurile din cerul în crustă
dezmembrat
prin golul ferestrei
de cealaltă parte

*

dezmembrat când nimic nu-și are rostul
perdeaua dusă de mână cortină fereastra cu ochiul spart
când devii singur ziare strânse la ușă și lemnul pătat de rugină trepte tot mai lungi de urcat pe sub pod apele învolburate de glod erodând stâlpii
privirii
mâna ta strânsă în gol dizolvată în aerul rece uniform
tu nu mai ești orb dansezi pipăind fisurile din cerul în crustă dezbrăcat prin golul ferestrei de cealaltă parte

*

nimic nu-și are rostul
perdeaua dusă de mână
fereastra cu ochiul spart
ziarele strânse la ușă și lemnul pătat de rugină
treptele tot mai lungi de urcat către pod
apele învolburate de glod erodând stâlpii privirii
pipăind fisurile
dezbrăcat de golul ferestrei
tu zâmbești
desculț
cu umerii tăi concav
bolnav