Dumnezeu îți ține viața ca pe o scară,
tremură de efort și se uită-n sus cum
de pe fruntea ta,
din ochii tăi,
de pe spinarea ta de animal alb
cad picături de sudoare și sânge,
direct pe fruntea și-n ochii Lui verzi,
din smocuri de iarbă tânără și udă;

suflă ca să-ndepărteze sudoarea Lui,
sudoarea ta,
sângele vostru,
neîndrăznind să se șteargă cu mâna aceea cu care
ne vindeca la răspântii.

Totuși, unii mai cad,
cum am căzut și eu.
M-am spart la picioarele Lui
ca o pungă de plastic aruncată de la balcon de-un puști obraznic.

Urci, acum, tremurând, scăldat în sudoare și sânge
ca atunci când te-a născut maica ta
udă de sânge și ea
ca noi și Dumnezeul acesta care îți ține viața
și bate din inimă, detonând
liniște după liniște.