Despre calul meu


Din aburul frunzelor
s-a desprins un zâmbet
cu ruj metalizat de vișînă putredă
Nu mi te închipuiam atât de frumoasă
și albă ca o sfântă cioplită de crivăț
Impresurat cu zvonuri de coasă
și miros de fân asudat
mi-am trimis calul
cu grumazul întins
să-și adape neliniștea
cu apa adunată în privirea ta
Un nimb de sare m-a cuprins
uscându-mi cuvintele
Strigătul s-a risipit
dureros
prin pereții salinei
în care tuberculoșii
au dreptul la o singură partidă de șah
mat
în timp ce visele
li se scurg în stalactite
Am rămas gol
privindu-mi albastrul de nălucă
Prin mine calul respira
mirosind a iarbă tăiată
și cu poteca brațelor curbată
m-am prins de galopul strecurat
prin timpane ivite
ca o brumă târzie