Ai dispărut odată cu iarna cea lungă.
Poate ți-a fost frig și…
Nu mai poți privi
fulgii reci de nea ce plutesc
în sufletul meu.

Am plâns…
Nu mai am lacrimi,
Apoi… am tresărit când ai
reapărut pe razele
vesele ale soarelui strălucitor,
în inima mea.

A venit primăvara.
Au apărut ghioceii iar
irișii mei te-au fixat
pe retină pentru totdeauna.

Aș vrea să rămâi,
chiar dacă arșița verii
care vine te va îndemna la o
plutire mai romantică
pe „Aripile Vântului”.

Izvorul lacrimilor, pe
care mi le-ai făcut reci,
te va încălzi în piscina
sufletului meu.

Nu pleca….Rămâi…

Toamna argintie cu
mireasma roadelor,
nu este departe,
ne cheamă să pregătim hambarele,
să adunăm boabele,
să depozităm amintirile,
să reîncărcăm bateriile
și să ne asigurăm căldura
sufletului pentru
lunga iarnă a dorului.

Nu pleca... Elena mai Rămâi…
Rămâi… Te iubesc.

Dar… Drumul ei
Are un singur sens…
De la Răsărit la Apus...
Nu se mai întoarc.

Corneliu 21.05.2008