strigăt de paie, durere de foc
arderi de apă, luminând sihăstria
cum de mai curge-n odaie Maria
și ruga-n icoană n-ajunge deloc.
Nicăieri e aproape, aproape de tot
îi simt răsuflarea prin sângele orb
miroase odaia a vreme de corb
și ruga s-o chem între palme nu pot.
divină femeie, tabloul e mort
și-n hramul privirii zadarnic te port.