ai ținut de ușă ca să nu pot pleca
dar așa, am plecat pe furiș prin gaura cheii,
împaienjenind străzile cu moartea mea prematură.
câinii imenși, lătrau necontrolat
de pe toate acoperișurile lumii,
în timp ce sufletul meu încerca să nu-și sfîșie rochia
în spinii trandafirilor plantați de tine.

când m-am întors am tras și eu de ușa,
peste un timp i-am dat amândoi drumul
izbindu-ne corpurile goale
de podele și de pereți.
nu-mi amintesc cine s-a rănit mai tare
îmi amintesc doar o baltă de nimicuri
ce a rămas în urmă.